Mi-e inima săracă, precum desaga unui cerșetor
Și-am obosit ca să o trag cu mine, de cu zori
Căci tot ce pun în ea, sunt doar suspine
Și este ca o casă, prefăcută în ruine,

Nici lacrimi n-am, în ea, ca să-mi mai potolesc din sete
Și stau cu mâna-ntinsă ca la un perete,
Sperând într-una după ajutor,
Care-ar putea să vină, din partea tuturor,
,
Dar e târziu acum chiar și pentru-o minune,
Oricâtă sete-mi este de lumină
Și orice închinare este în zadar,
Căci sunt deja pus jertfă pe altar