Aprilie
Palidă stagiune, observatoare la malul aşteptării,
Încă preoteasă răbdătoare a zilei pe jumătate,
ÃŽntre zgomotoasa retragere a lui Martie,
Åži calda curtoazie de Mai, cu rochia verde,
Lună a fecioarei purtătoare de pace solară, şi gri sobru,
Ţesătoare de flori pe câmpiile udate de soare, ce răsună
Cu murmur de petrecere în primăvară:

Ca amintirea unei dureri, tot trecutul, ÅŸi pacea,
Şi bucuria, mirosită de către vise, cuprinde fericirea cea mai profundă.
Astfel ai devenit cea mai simpatică dintre toate lunile anului stipulate în contractul,
Celor douăsprezece rapide perioade ale anului ce zboară.
Zilele fără îmbobociri au murit, şi frica s-a congelat în sine,
Nu va mai irita, pentru mult timp pământul,
Visând la vară şi bucuria abundanţei fructelor.

Se aude cântatul păsărilor gri, cuprinse de primăvară,
Melodiile lor subtile, argintii ÅŸi clare, printre crengile arborilor goi;
Măcăleandrul ţopăie, fluieră, şi printre mesteceni cu coaja argintie,
Harnicile albinuţe murmură sunete debole de racoltă estivă;
Şi soarele cremos se împrăştie; mai mult, o ceaţă verde-aurie traversează oraşul
murmurător.

Din pârâurile leneşe, broscuţele zgomotoase pe zi şi pe noapte,
Visează fără să gândească la durere, sau la vreun rău oarecare,
Privind cu stupoare orele calde ale după-amiezii, pornind în zbor,
Şi întotdeauna cu guşile moi ce pulsează şi freamătă,
De prin toate smocurile de iarbă crescută, gunguresc, şi gunguresc,
Voci tremurătoare şi dulci, asemănătoare unor flaute,
Răspunzându-şi unele altora, şi desfătându-se în primăvară.

Apoi, toată ziua, pe terenul din ce în ce mai moale,
Puternicii cai lucrează pământul, fumegând în soare,
De-a lungul şi de-a latul parcelei, cu un uşor efort susţinut,
Întorcând cu plugul pământul curat, maroniu; şi unul câte unul
Corbii umbresc deasupra lor, până aproape de sfârşitul zilei,
Descoperindu-i adormiţi pe undeva aproape de liniile asfinţitului,
Şi dincolo de câmpurile de grâu din zonele mai nordice.

Pardesiul anului vechi, făcut din frunze maronii unite între ele,
Ce leagă potecile pădurilor, atacate una lângă alta ca nişte solzi aurii,
Rezultatul ultimei adieri de vânt a toamnei ce-a trecut,
E găurit ici şi colo, de grupuri de boboci nerăbdători, de culori neasemuite,
Prin toate poieniţele refăcute, amintiri ale primăverii trecute,
Cu mii de lame ascuţite ca limbile şerpilor, dar fără flori,
Dovada limbii ascuţite a viperei.

În calda după-amiază vântul din sud se preface şi se răceşte,
Unde-şi întind rădăcinile brazii cu fructe maronii, zăngănitoare,
Incizii monumentale pe umbrele sofisticate de ambră.
Destul de liniÅŸtit acum, uit de leneÅŸul picurat al apei din robinete,
De adăpătoare şi zăpadă călcată în picioare,
Răcoroasele dimineţi de Martie, şi roua argintată,
Şi de munca îmbucurătoare a zahărului de calitate superioară.

Dar, am mărşăluit cu picioarele neobosite,
Întreaga şi lunga plăcere a unei zile de Aprilie,
Urmărit îndeaproape de adieri răcoroase şi ritmuri somnolente,
De aripi de potârniche în boscheţi secreţi, cenuşii,
Imnuri matrimoniale ale tuturor păsărilor în joc,
Chipuri de flori fermecătoare şi vise liniştite,
Alături de ochiuri întinse de apă limpede, înţesate de broaşte.

Rătăcesc cu picioarele mele fericite, uitând complet
De oboseala superficială, de lupta împotriva grânelor,
Inimi apropiate, care ne ascultă chemarea, dar nu răspund,
Singurătatea, perplexitatea şi durerea,
Şi gândurile sunt schimbate de consumul unei pete terestre,
Apoi condiţia importantă de a nu lăsa urme indecente,
Mă întorc repede către casă, cu pasul încet şi liniştit.

Îndepărtând umbrele de cedru şi ceaţa subţire
De musculiţe gri ce împânzesc malul râului,
Fermecătoare chiar şi refrenele ce dansează şi se rotesc,
Alături de maiestuosul labirint de nori în umbra apusului,
Şi încă o dată oraşul mă impresionează cu zgomotele sale asonate.
Mă îndrept aşadar către inima sa caldă, încă nederanjată,
Hrănită de o calmă speranţă, fără dorinţă sau nerăbdare.

Aşadar pe prima treaptă a altarului noului an, aduc
Daruri de cântări blânde, şi cer eliberarea spiritului meu,
Cu munca oarbă a unei delăsări nerăbdătoare,
Fără speranţa însănăătoşirii, dacă zilele ce dispar,
Palida secetă sau abundanţa de fructe de aur,
În modul că trebuie să muncim, dragii mei, fără suferinţă,
În pace, cu privirile calme şi ireproşabilitate divină.