zilnic se petrec în lume grozăvii,
nu pot să fac nimic să le opresc,
condoleanțe celor plecați dintre vii,
liniște să găsească în regatul ceresc.

dar mereu după furtună soarele răsare,
se eliberează orizontul de nori,
în rai a început o restaurare,
este plină lumea de ctitoritori.

demiurgul iubirii fața-și oglindește,
în marea cu reflexe de turcoaze,
un templu de lumină soarele clădește,
în pustietate plămădește oaze.

sufletul meu speranțe răspândește,
cu puterea rugilor îmbinate cu raze.