Am atâta frumuseţe în mine, încât trebuie distrusă,
sunt muzeu de ceară fără lumânări.

Dacă ai ajuns aici, ori nu mai ieşi, ori ieşi TU,
în mine se întâmplă căderi personale nespuse,
nu ai scuze, nu ţi-a pus piedică nimeni,
de aici nu mai ieşi ca din parc,
aici se doare, se suferă ca bătătura din aripă,
aici nu moare oricine,
aici doar ducem mortul la groapă când moare cu ceilalţi,
aici se aprinde crucea altuia,
aici ne dresăm durerile;
aici, în mine, se dau războaie imprecis de exacte,
ai grijă unde intri! aici se sparge sânge de prunc,
aici îţi arăt omul nimănui,
nu există aici egalitate, politică, morală,
aici e care pe care,
aici e lumea mea care începe c-o autostradă imensă,
cu lanuri de gheaţă, cu soare nepăsător,
cu restaurante luminate prin femei din leduri, cu benzină şi mâncare;

n-ai ce să iei din mine decât nămol,
n-ai ce vedea decât artificii,
n-ai ce să auzi decât plângeri,
de-aici nu se iese întreg!

Şi dacă totuşi, dacă totuşi, dacă totuşi întreg ieşi,
înseamnă c-ai înţeles ce aripi dragi ai,
ce pereche de aripi frumoase ai.