Port fruntea ca pe o câmpie
Ori, mai bine spus, ca pe un deșert,
Deasupra ochilor cu care privesc
În adâncul tău
De unde aștept să îmi vie
Nesfârșirea ta ca un întreg
De frunți
Ale unor câmpuri
Ori ale unor adâncuri
Sterpe ce vor să devie.

Plouă mărunt peste frunze uscate
Și peste mașini parcate
De-a lungul străzii care
Șerpuiește uitată.

O cale
Ce duce niciunde
Și de acolo se întoarce
În privirea de sub fruntea
Care poartă câmpia
Ca pe deșerturi,
Ca pe stihii,
Ca înălțare
Ca pe o poartă.

În ochii mei
Lucirea frunzelor ude
Și tinicheaua mașinilor
Lovite de stropi de ploaie
Reflectă aceiași culoare
Și au aceiași formă.

Pe frunte port întinse
Câmpii deșertând uitare
Ca pe o uniformă.