Este ziua poeților
Este ziua în care aceștia se reîntregesc în catrene numai de ei știute.
Se compun iar apoi se descompun
Viețuiesc printre ruinele unui monument
Sau printre frunzele vreunui parc

Foșnesc la umbra unui copac
Și se strigă pe nume ca un stol de păsări glorioase


Nu este timp de plânsete
Glorie poeților care privesc natura și o ascultă
Apoi o transcriu în sufletele noastre

Glorie lor pentru că nu se plâng de neînduratul abis
Și înțeleg zumzetul albinelor și al potecilor batucite

Ei storc înțelesuri
Cu care ne ung apoi pe rănile împământenite
Nu e timp de boli, de durere ori de moarte
Glorie lor pentru ochii de vultur pe care îi poartă în lung și-n lat
Dincolo de abis sau de părere.