aud foșnetul frunzelor
purtate în brațe de
vântul îndrăgostit
aud murmurul mării
care aruncă cu pești
în plasele inimii
castele de apă
se scurg printre
degetele timpului
ceva îmi scapă
ceva alunecos și rece
ca o dimineață de
toamnă care
pleacă din mine
undeva departe în trecut
un trecut care pare
desprins de sine
însingurat
ca un copil orfan
aud foșnetul frunzelor
împrăștiate ca niște
cărți de joc
dintr-un joc pierdut
simt toamna ca pe o
femeie părăsită de
mire la altar
plângând cu frunze
smulgându-și inima
și aruncând-o.