azi-noapte iubirea mă ținea în brațe.
și lumina fila imaginea unei madone
care plângea cu lacrimi de sânge
când n-o priveam.
confuză, mă retrăgeam în camera goală,
unde aprindeam coada unui măr,
ca o candelă ce nu rănește pielea

nu știam dacă trebuie să-mi lipesc pe obraji
lacrimile ei, dacă iubirea
e menită să devină dogmă.
părea că mi se vinde mai puțin agresiv
încă o expresie a nemuririi

pe întuneric, am strâns sângele într-o cană
și-un porumbel din piață l-a băut pe tot;
se zbătea pe pervaz, născând altă pereche de aripi,
dar când a vrut s-arate lumii visul împlinit
zborul i-a fost mușcat
de înălțimea ultimului cer