Dumnezeu este o babă
Care își deghizează pântecul
Zugrăvindu-l cu var și așteptare.

Pentru ca fii Săi care,
Din când în când se întorc
Din îndepărtare, să Îl afle
Curat ca la plecare.

Este baba aceea care aprinde
Stele în cer pentru a înlumina
Cu arderea lor golul pe care
Plecarea copiilor îl crește
Însingurat în inima Sa.

Dumnezeu se naște din
Amintirile babei ce poartă
Bumbii bumbilor ei în pântec.

Pomii zugrăviți, ulucii, pietrele
Stâlpii de la poartă, de la pridvor
Și pământ albit pe sub paturi în casă...

Dacă tuturor ploilor care vor veni
Li s-ar dezgoli lumina exterioară
Ar rămâne o babă însărcinată
În pielea goală interioară.