îmi ridic rochia lungă de salcie neagră
să te cațeri pe-un picior de nuc, în timp ce
planeta lunaticilor linge suprafața apei;
ascultă cum strălucesc
cum ne-ntineresc nopțile

mi-arunc pieptul spre cer să captureze
toate nuanțele de gri din clipe înfometate
și mâna unei stele să-mi întârească un sfârc,
până face umbră ochiului Marii Preotese

dă-mi un nou alfabet și agață primele cuvinte
pe fiecare cută de salcie
agață doruri, agață lumini semiobscure
din sufragerii care cântă veșnic la trei dimineața

în noaptea asta îți voi așeza
nori prin păr și sub bărbie
și-am să te sărut
cu pacea ninsorii
ce cade-ntr-o ruină