Mi-e dor de mine, mamă, ca de vară
Inexistenţe toamna că-mi aprinde
Şi-n roş de frunze moartea-mi dă merinde
Şi-i nefiinţă multă pe afară.

În noapte slova-n nelumini mă vinde
Stau rezemat în buze de ţigară
Şi îngerii o cruce îmi strigară
Îs taine-n apa de tăceri plutinde.

Alunec spre-ale haosului sfere
Din rană-mi puroiază cer pe umeri
Măicuţă, tu tenebrele să-mi numeri
ÃŽn pacea care lupte grele cere.

Intrând în odăiţa mea drept teacă
O ploaie de cuvinte mă îneacă.