Oglinda venerează ochii sacri-mi
Cu viciul lor de izvorât de lacrimi
De plânset în odaie este viciu
Singurătăţii ce-i făcând deliciu.

Dar de tăcere-i ne-ncetată zarvă
Ieşind din umbre, fluture din larvă
E în odaie viciu de tăcere,
Scrisoarea ta privirea-n zări îmi cere.

Sub luna care taine desenează
Agăţ mirarea-n cuiul cel de rază,
În stelele în care viaţă nu e
E crucea mea cu viciul cel de cuie.