Ce-mi place cel mai mult
Este carnea trupul tău făcută
Din sare, apă și din cuvânt!

Pământul ce va fi margine imaginară
Prinsă de ochiul gândului agățat
De vârful sânului tău
Îmbumbat de seară.

Și umbra aripii din care ființa
Ți se-întinde-a uitare!

Ca adâncirea peștelui ce-înoată
Prin trupul apei de-altădată
Care i se deschide din gol
Ca o îmbrățișare uitată.

Interior ce presează
Spre a se defini din rază!

Inimă care vibrează
Însingurarea în stază
Înainte de-ai înmuguri
Încopciată în aripi de stridii
Marginea de unde valul
Înflăcărat arde malul.

Tu, carne și fior, stare,
Chemarea celei dintâi visări!

Te rog, străbate-mă cum din ceruri
Fulgerul zeu lovește și-aprinde
Din sine întinse diseminări!

Și, ca în smârcuri, unde dorm mormoloci
Ce visează despre cuprinderi consumatoare
De prime inimi desprinse din zbaterea lor,
Cu răsărit și însingurare, în umbra dintâi,
În umbra din umbră, în ultima ei dormire,
Acolo, în vârf încarnat trupului tău,
Cel mai mult să atârn în neștire!