iar eu mǎ sfărâm în tăcere
cu dragoste infinită pe umărul tău
mirosind a noapte umedă de septembrie
și bucăți fierbinți din lumânări descompuse
în suflete sublime ale zeilor

am citit din cuvintele tale
de ajuns cât să nu mai vreau să mai adorm
vreodată
de ajuns până ce întunericul se va stinge frumos
și toate aceste lucruri nepământești vor începe să părăsească
tot ceea ce a rămas pământesc

alte mâini se nasc
alte degete se topesc în locuri interzise
căci timpul nostru de viață este însăși
angoasa îngerilor

fotografii cosmice și atât.

Cămașa ta mi-a rămas veșnic mare
ca o mare iubire ce crește în jurul unui corp
și-l face să fie vulnerabil de viu.



(Photo credits: Pinterest)