la o aruncătură de umbră, câteva scoici stau la soare,
cerul șoptește apei: -îți văd toate cicatricele,
cine-a spus că nu putem zamisli împreună? și
Bang
sare-n ocean ca o clătită-n lapte,

procariote, nu zei, s-agață unul de altul,
se copie fără pic de rușine,
își schimbă culoarea-n topaz,
orizontul le pupă rănile
de când lumea
albatroșii mânuiesc vânturile albe,
strigă marinarii-adormiți in furtuni,
valurile spală nisipul de urme
noi,

în aer
mă-ntrebi:
- cine-a spus că nu putem zbura fără să dăm din aripi