copil, de după ale mamei fuste
ci încă beau lumina cea lactee
ce nu-i de măsurat de prin idee
grumazul meu de ied tiptil să guste.

te cugetam în patima atee
de prin peregrinările venuste
şi lacrima pe ochiul cel de dus te
aduce-n pajişti dulci de stea-n femeie.

o, maică, zgomot mi-e în a mea viaţă
sub recele divin de trepied
pe crucea mea ce cald mă mai învaţă.

grădini pe muze repede îmi şed
şi am materna liniştii povaţă
mă-mbată-albine-n pajuri stând în mied.