O înserare ca un mugur fragil,
ca o mireasmă vindecătoare a verii,
ca o floare a timpului -
pâlpâie domol...
tremură ca un mac roşu, solitar,
cu rădăcinile adânci,
pivotante,
pierdute în memoria universului.

În depărtare, Hypnos şi Thanatos,
ca doi fraţi nedespărţiţi,
aleargă liberi pe câmp,
în căutarea unor tărâmuri noi.
Ei poartă pe cap cununi din flori de mac
şi învăpăiază orizontul în sepale;
clipele cad din timp, se revarsă,
se aştern uşoare una peste alta,
într-o linişte gravă.
Cerul îşi schimbă veşmântul,
nisipul zilei îşi schimbă strălucirea,
trupul parcă se micşorează
sub briza nopţii necunoscute
care se apropie.

Înserarea este o continuă ofrandă
adusă iubirilor sfâşiate.
Sufletul învaţă acum să privească în depărtare,
începe să lumineze singur,
se aprinde ca o văpaie
la întâlnirea cu sine însuşi.
Înserarea îmbină spiritul cu soarele,
învăluie singurătatea în culoare
şi devine un simplu motiv
pentru A FI.