ca într-o mahmureală
mă doare
fruntea inimii
sub coarja mea se
izbește răcnește
se zbate viața să
iasă
prin crăpături
spărturi
peșteri
cratere
peste tot tot eu
târâind după mine
sinele ca pe un
leș însângerat
se zbârlește aerul
în piept
luna cade în alt cer
mai jos de clipa
gravidă care
naște prezent
contracții și gemete
mă înconjor de fiori
ca de un
cortegiu funerar și
duc la groapă
visul mort călcat de
o mașină stricată
mă umplu de groază
și de cuvinte
neurlate vreodată.