Colții cu care mușc, ca un lup,
și sfâșii cărnurile de pe trup
mi-au iești prin palatul gurii
și, după ce s-au dus până în cer,
s-au întors în bolta privirii
și sondează ca un ulcer
adâncuri de pântec.

Deși nu mai pot sfâșia nimic,
cu ei îmi împodobesc urechile
ochilor cu gol curb fizic.

Fără ei, însă, sunt ierbivorul
ce visează că mușcă din carne
spre a se adânci în rădăcini
de arome universale.