prietenul meu imaginar poetul costel trecea pe corso cu câinele lui parcă nathanael în căști asculta un madrigal de palestrina și zilele treceau toate la fel despre el se spune că a învățat la seral să meargă pe ape și chiar a transformat vinul în apă la o paranghelie din ferentari în faţa lui realitatea se da la o parte neștiind ce să admire mai întâi minunatele lui poeme hrănite cu mană cerească pe eruditul său labrador care știa psalmii pe de rost ori pe fum frumoasa lui fără corp despre care se șoptește că s-a îngrășat de nu mai încape într-un singur poem ei și? se auzi o voce din off până la urmă toate poemele trec prin creierul lui d-zeu pe acolo trecea și poetul costel atât de desprins de realitate încât serafimii îl credeau unul de-al lor sfinții îl chemau la un mahjong și toți cântau în cor ș-are mersu legănatu/ cu dragoste amestecatu până a sosit palestrina și a început neversea de acolo am un selfie cu el și unii spun că retușat în photoshop prietenul meu imaginar seamănă cu moise pe când ne-a rătăcit prin pustiu