Natura și-a schimbat veșmântul
În ritmul acelor de ceas.
Când primăvar-aduce stropii
Ca să trezească-n vale snopii,
Aștept să clatini iar pământul,
În drama timpului rămas.

S-au botezat în muguri plopii,
Spre 'naltul lor privesc mai des;
A mai trecut o amânare,
Mă-ntorc la capăt de ogoare,
Căci vine vremea să m-apropii
De ce-a fost pus și nu-i cules.

Vin ciocârliile din zare
Să-mi strângă lacrima din mâini,
De când a curs prin lume zvon
Că stau toți idolii pe tron…
Și-mi clatin fruntea cu răbdare
La masa nedospitei pâini.

Din pleoape mi-am făcut oblon,
Și-atât mi-i gândul de-nspre cer,
Că n-am văzut cum ghioceii
Își lasă-n iarbă clopoțeii,
Semnând, c-un grațios plocon,
Un timp și-un spațiu efemer.

Doar oamenii ar vrea s-amâne
Pustiul iernilor păgâne.

Pornind prin prin ploi de primăvară
Și ocrotiți de ploi târzii,
Noi Te-așteptăm, dar este seară,
Demult nu mai miroase-a vară;
Și n-ai venit. Când ai să vii?