a mii nimicuri gândul meu miroase
şi mi-e-ntuneric când mi-e întrebare
mirarea-n noapte-a vămi de umbre doare
mă strigă sângele curgând pe oase.

tu ai tristeţi de plumb de muritoare
femeie care tainei haina-mi coase
spre-a-mi înveli zadarul din vântoase
enigma pieptul de văzduh îşi are.

şi sfera de mister e-aeriformă
în cugetare dogma îi respir
un chin teluric beau din a lui normă.

spre zori mă ţese-al Ariadnei fir
că roua re-nvierii e conformă
sub soare răni la vindecat înşir.