Două lucruri pe lumea asta îmi fac sufletul să prindă talent la cântat
la o pianină interioară, înghițită cu totul înainte de întruparea mistică pe pământ:
Un prim lucru îți aparține
Aș minți să spun că nu m-aș face hoață, pentru așa o solidificare a frumuseții omenești, pentru un zâmbet roz-coral, unul care mă trimite doi pași mai în spate, grăitor
Atenție, nu călcați iarba
iarba înțeapă
am aflat cu propria talpă
înțepăturile ierbii mi-au spus multe, călcasem pe terenul unei inimi puțin ocupate, dar suficient de disponibile cât să admire spectacolul de înțepături
călcați cu răspunderea propriilor tălpi
coșmarul meu, nu se adeverește, inima ocupată bate în ritm sinusal
mă privește cum pășesc pe ea din loc în loc
parcă aș căuta ceva
ochelarii pe care i-am pus jos ca să văd cu alți ochi, unii cu prejudecăți și care văd repede cusurul
Chiar dintr-un zâmbet roz-coral, al inimilor care bat spre alte inimi cu ierburi mai fine, tunse regulat

mi-e dor să cânt un cântec al ierburilor ascuțite într-un cor de doi
iarba mă înțeapă până la sânge

continuă-ți bătaia în legea ta, inimă
nu mă doare talpa