Ceasul bate miezul nopții
e singura secundă în care te pot iubi
cu toate ferestrele inimii larg deschise
vântul se dezbracă de hainele lui foșnitoare
lumea își închide porțile
și prințesele din palate de cristal
își așteaptă prinții.

Dorul doare nefiresc de mult
între primăvară și vară e un singur răsărit
și un singur apus
între tinerețe și bătrânețe e o clipă efemeră
care se scurge încet
între mine și tine e un sărut, un suspin
și un regret.

Suntem un infinit de culori și umbre
clipe care se revarsă tăcute
visele noastre înfloresc de bunăvoie
printre lanuri de grâu
sunt nebună după tine
să te aud, să te privesc, să te știu...

Realitatea își caută identitatea în versuri
și fluturi insomniaci zboară în mii de sensuri.