In fiecare zi ne irosim sublimul,
In tainica beție de culori a vieții,
Mintindu-ne cu vise iluzorii,
De prea cucernicia lupta a sortii.
Dar bântuiți de indolenta morții,
Călătorim haotic prin universul abisal,
În căutarea echilibrului atemporal.
Ce trist decor sa te cobori,
Cu-n pas către infern,
Într-un concert de rugăciuni obscene,
Să ceri permisiunea mai apoi de a evada,,
Căci edenul a fost eliberat de monstri
Spre a-ti primeni statutul tau de înger.
Ce fara rost,
Daca ai fi fost,
Nimic doar simplu faptul că e repetitiv,
Si în final sfârșitul redevine început.
Dar m-am trezit inopinant,
Oare de ce mai mult aceasta zbatere,
Când totul e o repede magie.