așa cum puțin amar în gură stimulează apetitul, puțină amărăciune
stimulează pofta de viață, pofta de dragoste. amărîtule,
spune cineva, lasă că trece faza asta și iubirea vine din nou, mai caldă, mai puternică
vine iubirea așa cum vine gustul aerului în gura celui gata să se înece.

fiecare are otrava lui. doctorul mi-a prescris colchicină, extract de brîndușă de toamnă,
o floare frumoasă dar toxică. o pastilă face bine, mai multe pot provoca moartea.
cu dragostea nu e altfel, ești gata să te intoxici cu ea, cu mirosul părului ei
pînă nu-i mai știi numele, pînă uiți cum te cheamă.

după ea, care mă îmbată ca bitterul, sunt mahmur fără vindecare.
e otrava mea, pricipiul meu amar, norii care uneori dispar și te lasă
să vezi și să te bucuri de stele, de imensitatea universului. ai văzut și tu,
cînd cerul e acoperit de nori, parcă universul nici nu mai e acolo.

am crezut că am două părți, dar durerea a acoperit una și pare că nu mai sunt
întreg. acum sunt numai durere, acea durere care nu există fără iubire.
pînă și durerea are principiul ei amar și consumă din dragostea mea
de parcă ar lua supradoză de colchicină. amărîtule,

lasă puțin dragostea, lasă și durerea, las-o pe ea să unească stea cu stea
pînă-și vede chipul. lasă smiorcăiala, amărîtule, pune puțină otravă în inima ta
să se odihnească o vreme, uite, mîngîie-ți obrajii plînși să simți cum se apropie
moartea ca un copil cu baloane colorate în mînă și aduce dragostea înapoi.