cum lazăr înviat din morți
înainte de a muri am vrut să-ți spun
am dărâmat cotidienele ziduri de la troia
piatră după piatră
pavând cu pietre negre pietre albe
drumul pe care ai să mă cauți spălând cu părul tău
picioarele celor care s-au mutat cu furie în mit
nu este vorba despre mine
îndeajuns mi-a fost mânia lui ahile din acea zi
cât am vorbit cu tine nouă luni așteptând
să fim contemporani cu viitorul și moașa cărui timp imprescriptibil
ca și cum te-ai fi ascuns într-o mumie egipeană de la luvru
se intona corul sclavilor de weber prea târziu
se dăduse de mai multe ori alarma și tu nu pricepeai
moartea vine cu pași repezi in toate regnurile
și cei mai iubiți dintre pământeni mor anonim
atentat universal și retorica furibundă a inimii
îmi curgeai prin vene și sângele nu mai putea înainta
nici mai în sus nici mai în jos
de inimă
eram inima ta
și voiau s-o taie cu bisturiul doctorului chipail
cât să se deschidă palmele și liniile vieții
să se întrepătrundă elisabeta
înainte de a muri știam c-o să vii și că vei ști de ce vei fi venind
în ruptul capului n-am înțeles de ce te voi fi iubind
visându-te pe orice stradă
cum vii când ție nu ți-a păsat niciodată de cele 6000 de ace
din perfuzii și antibiotice
și nici de suferința altora precum buddha sakyamuni
și nici de toate elementele chimice
în care am vrut să mă descompun
pentru ca tu să le iei în mâini gingaș și în taină să plângi
iubitul meu m-a iubit mai mult decât viața
și apoi să calci strâmb și să te împiedici
nimai și numai de mine pulsul 30 în scădere accelerată
sunt mutat din ambulanță în smurd nimeni nu-mi știa numele
îmi pierduseră buletinul printre mii de roți
nu se știa dacă voi mai învia din morți
orașul și foarte multe orașe se rugau să nu mor
cu aceeași intensitate cu care își doriseră să nu fi fost
un preot ortodox mi-a spus să te uit că nu mă meriți
și dragostea e întotdeauna în doi și nu are nevoie de justificări
am vrut să-l urmez să-l conduc legat de patul de spital cu mii de fire
o cruce mult prea grea înflorită printre trei sau patru secții medicale
faceți ceva numai o minune îl poate salva
patetismul se dezbrăcase de roba lui robespierre
și de-atunci se sting luminile pe pământul sinucigaș una câte una
îmi dispărea sufletul îți dispărea sufletul și sufletul tuturor lucrurilor
lumea nu mai are suflet spuneai și nici eu care te urmez în moarte ca și-n viață
unde ești elisabeta și de ce nu-mi vii tremuri în primăvară
și visele s-au înecat în lacrimi printre zăbrele
o lacrimă albă ca o sferă printre sfincși prin tranșee
îi revăd pe toți cei care au participat la războaie și au murit fără cruce
apoi au fost acoperiți cu pietre zvârlite din mână-n mână de soldați necunoscuți
migrând din alt timp în alt timp
o piatră albă cenușie neagră arsă spălată de croncănitul corbilor
bărbatul cu treisprezece copii părăsit de soție plecând la cules de căpșuni
în germania cu un albanez și cinci copii născuți în kosovo
când miloșevici trăia era frumoasă foc și eu înțeleg suferința
nu nu pot accepta și nici înțelege durerea
urletul femeii când naște natural 13 copii și apoi să trădeze
ce unește două suflete dacă unul din ele este mințit
și trebuie să-și asume destinul
spulberat
precum kosovo afganistanul ucraina nu încă butonul atomic
se scutură narcisele
(floarea morții la mesopotamieni în autocontemplare
însă nu-mi amintesc felul în care se contempla ghilgamesh
altfel decât coborât în adâncuri rugându-se să nu adoarmă
și cuneiformele de pe stelele de la oxford au primit interpretări simpliste
în fond ghilgamesh a obținut nemurirea de la ut-napiștim
altfel cum am putea vorbi despre el )
îți poruncesc ieși afară i-a spus Iisus lui Lazăr
am ieșit din mormânt legat de mâini și de picioare
nu s-a stabilit cine greșise eu sau tu mai mult
cine l-a supărat pe Cel Prea Înalt și nu mai era timp de căință
cum pasc caiii în împerechere sălbatecă
mă păscusei până la măduvă în iarba cu rouă sub stele căzătoare
nu se știe numele celui care a murit
și din care a rămas mitologia nedescifrată a clipelor fericite
mi te-ai urcat în spate și-mi luasei șira spinării
devenisem Unul primordial ocolind universul
nu muri nu mor te voi înveli cu mine
cum lumina îmbracă stelele cu durere după ce mor fără nume