Din amintirea verii au rămas numai umbre
Și cai rătăcind prin mirarea văilor sumbre
Amurgul își scutură coama pe coline de fum
Creștetul tău se întoarce pe alt umăr acum.

Ascultă, pământul aici îndrăgește tăcerea
Și soarele ce întârzie pe lucruri ca mierea
Văzduhul învârte stoluri de păsări prin nori
Hârâind precum piatra unor letargice mori.

Curând această carte își va sfârși lumânarea
Ce frunzișuri gălbui iți mai luminează cărarea?
Acum aripile tâmplei mi se pierd în fereastră
Acum, când pe nori se destramă istoria noastră...