Nu ţin neapărat să fiu un nume,
Iar la posteritate nu aspir;
Ce îmi doresc, în schimb, pe astă lume
E ca, din când în când, să mai respir.

Şi ca să nu vă dau prilej de hulă,
Că şi de-aţi face-o, totu-ar fi în van,
Vă las, cu mintea voastră cea credulă,
Să mă citaţi aşa… din Paşti în an.

Cum însă voi tot căutaţi o muză,
Cu lăcomie, m-aţi şi inspirat,
Luându-mă în rol de călăuză,
Şi-n voi atunci m-am metabolizat,

Fiindu-vă şi apă şi merinde,
Pe lângă oxigenul inspirat,
Ca în final să îmi cântaţi colinde
Şi un prohod, că-aş fi un expirat.

Deci, în final, nu trageţi iar concluzii…
În ciuda voastră, încă mai respir,
Şi-n timp ce voi vă faceţi doar iluzii,
Eu tot trăiesc. Ba chiar mai abitir.