poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-01-16 | |
sînt un bărbat normal, înalt și sănătos. cu aspect interesant
dar asta nu contează prea tare. mama mea e fericită și femeile mele sînt fericite. iar în spital oamenii întorc capul și le simt privirile moi și calde lipindu-se de mine. e un fel de bine, ca la o înmormîntare care se termină cu bine. și repede. merg pe culoarele spitalului, prin secția arși. sute de flori își deschid boboci roșii prin pansamente. bărbații icnesc la vederea mea, femeile își întind spre mine mîinile cioplite. este iod, cu siguranță iod este mirosul acela, un fel de parfum al vieții încercînd să învingă celălalt parfum. la pediatrie copiii sînt absorbiți de o ciudățenie de joc. întinși pe paturi scuipă bucăți de plămîn. fac schimb de medicamente și cred în mine și în portocale. mai mult în fructe decît în oameni. o fetiță cu păr negru vrea să îmi dea cîteva șuvițe. poate ultimele. ochii ei de fier înroșit îmi transpiră palmele. cînd mă ating, cineva îmi face injecția letală. de obicei nu stau mult, doar cît să iau oftatul unei infirmiere drăguțe. dragostea e un fel de alhzeimer, întotdeauna alți oameni alte decoruri, doar durerea aceea cînd nu-ți aduci aminte cît mai ai de trăit. e o muzică de război în spital. la terapie intensivă, concurs de trageri și amputări. femeile de acolo își rețin gesturile, o timiditate stranie. doar privirile lor mă îmbrățișează le simt piepturile lipite de al meu, inimile alerte căutînd o intrare. sînt un tip sănătos, cicatricele mele sînt demult vindecate. am impresia că totul se prăbușește și aud baloane care se sparg e sînge pe jos de parcă inimile zac pocnite pe gresie. dar nu se întîmplă nimic, o femeie de serviciu dă cu mopul și totul e la fel ca înainte. privirile sînt un alt fel de atele și femeile urcă ajutîndu-se cu ele în obrazul meu și mușcă. sîngele meu nu curge aici sîngele meu este de altă culoare aici. ele închid ochii și le simt pleoapele grele ca niște platoșe de fier forjat. mă îmbracă în ele. plec asemenea unui cavaler către noi cuceriri. la oncologie încep să mă simt bătrîn. nu e prima dată, întotdeauna e la fel. mă simt slăbit, golit de putere în fața acestor tineri. toți au puțină viață. dacă le adun viața, nu reușesc să o ajung pe a mea. așa că la fel ca de fiecare dată, plămădesc din timpul rămas o fecioară în pragul măritișului. se dezbracă în fața mea și prin ea văd o ușă, o ușă imensă din pămînt bătătorit. mîinile ei, flori neudate cerșesc o picătură din sîngele meu proaspăt. am venit să-ți aduc sîngele, spun. femeia zîmbește o secundă, apoi dispare odată cu zîmbetul. în locul ei văd toate femeile din spital cum întind degetele spre mine și unghiile lor cresc pînă în carnea mea. mă doresc toate femeile din spital. în zilele care vor veni, pînă la următoarea vizită, femeile suspină iar eu mă voi culca pe rînd cu fiecare din ele.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate