A fost doar un foşnet de fluier,
A fost doar un tril primitiv,
Sau poate-i suspinul de înger
În zborul său definitiv

Se-aude când luna şi-ascunde
Obrazul prin pâcle de fier
Şi–un clopot din munţi mai aprinde
Lumini trecătoare pe cer

Aici suntem noi şi tăcerea
Şi arbori cu umerii goi
Şi parc-aşteptăm învierea,
Dând ceasul de plumb înapoi

Asedii converg către tine
Din inimi prea arse de ger,
Dar tu eşti un strigăt din mine,
Un tril dintr-un fluier de cer,

De-afară străbat serpentine,
Când îngerul cade mereu
Şi eu curg în lacrimi din tine,
Când tu pleci din sângele meu...