Eu când trebuie să uit cei șapte ani de acasă
Cu telefonul plecat în uitare
Tundeam victorios că o să reintru
În grația grupului de unelte inteligente
Și dintr-o dată sună cineva
Îmi cere să mă prezint
Înapoi în timp
Prieteni virtuali mă însoțeau
În mulțimea de pisici păzită
De câini fără jujău
Un câine grijuliu îmi aduse aminte că sunt
cotoiul rău
Simțeam mevoia să mestec gumă dar erau
câini răi pe margini
Dar atenția câinilor trebuia distrasă așa că îmi
pusei ochelarii
Și tocmai mi-am dat seama că erau două pisici
siameze
Care semănau egal în frumusețe și care puteau
zgâria fatal orice pechinel deci am găsit o
ieșirea pe partea câinilor șorecari
Și le-am distras atenția cu armonia sistemelor
edictate de șeful cel mare care le-a adormit
privirea vulturească și chiar și în ziua de azi
pisicile trăiesc libere cu toate că mai au
așa un coșmar legat de câini