pus în situația de a alege ce să regret
totul sau nimic
am ales nimicul. pînă la urmă viața e o succesiune de evenimente
neplăcute dar e suficient de clar că ne așteptăm la asta
așa că nu văd ce rost mai au regretele. cum nu văd nici sensul așteptărilor.
neîmplinirile sunt mai adevărate decît surpriza fericirilor trecătoare.

acum văd cu mai multă claritate sfîrșitul lumii
pentru că e deja aici.
începutul ne e dat la pachet cu sfîrșitul așa cum e viața și moartea
spus altfel speranța de mai bine, fericirea, optimismul sunt tot un fel de religie
care promite că va fi mai bine după moarte.
ecuația e foarte simplă, suma iubirilor moastre e egală cu suma nefericirilor
și cum nu te poți întoarce în timp să schimbi acolo unde ai greșit
ce rost mai au regretele.

pizonier e acela care așteaptă pe cineva să-l elibereze, așa e și cu fericirea
ne considerăm călători spațiali în căutarea unui om locuibil unde să ne găsim împlinirea
dar gîndul bun nu ne face mai buni ci mai degrabă egoiști
atunci cînd avem așteptări de la altcineva.

există iubire, eu cred în ea, dar și ea se rezumă
la totul sau nimic.
iubirea e atemporală, e un fel de tinerețe fără bătrînețe
trăiești într-o zi cît poți trăi într-o viață
chiar dacă știi cum se termină povestea.

tocmai de aceea nu regret nimic. pentru că iubirea nu e pe viață
e pe viață și pe moarte.
și ăsta e cel mai trist lucru, pentru că așa spune lumea, să ne iubim
pînă cînd moartea ne va despărți. și uite așa ni se arată de la bun început
că iubirea nu e eternă.

dar cui îi mai pasă cît durează iubirea cînd, atunci cînd te inundă și te învață
să respiri sub apă, cînd îți dresezi șosetele să pășească pe cer din stea în stea
asta înseamnă să ai totul și regretele sunt nimic.