praf de stele cerne vântul zile și nopți de-a rândul,
acum este iar toamnă și cade bruma în neștire,
precum un trandafir în agonie îmi este gândul,
vara iubirii lăcrimează într-o perenă amintire.

așa mor florile, răstignite pe cruci de granit,
surâsuri veștejite mult plâns ascund în ele,
în sufletul meu suspină trandafirul rănit,
de vremea prea aspră prevestitoare de rele.

dar în purpura de crizanteme întrevăd o speranță,
sunt flori care îi rezistă chiciurii cu stoicism,
în vârtejul de petale rezonează o romanță,
grădina mea de flori plină-i de optimism.

e totuși veselă lumina din ochii mei albaștri,
mă conectează cu tandrețea romanticilor aștri.