Suflet de om, mai știi ce-i iubirea?
Săracă de haine, tăcută, arzândă,
Cu ochii la stele și-o gură flămândă,
Râzând nebunește, mai știi ce-i iubirea?

Purtată prin parcuri și astăzi și mâine,
Topită de soare și stinsă de gheață
Cu suflu în palme aprinsă la viață
Și vorbe plăpânde și astăzi și mâine.

Mai știi ce-i iubirea, iubirea cu fluturi
Ce zboară sălbatic sub inima care
Aprinsă la viață mai râde, mai doare,
Și bate și cântă, iubirea cu fluturi.

Ascunsă sub perna de lacrimi, geloasă,
Ca apa de munte și rece și lină,
Când inima frântă tresare senină
Și-neacă amarul de lacrimi geloasă.

Iubirea nebună, pe buze mușcate,
Privind infinitul cu ochii închiși,
Cu brațele care îi ține cuprinși
Pe cei ce sărută cireșele coapte.

O știi? Ce frumos! Și chiar ai trăit-o?
Ce spui? C-o mai simți și astăzi prin vene
Da’ parcă-i mai rece și curge a lene.
Ferice de tine! Tu chiar ai trăit-o?!

Iubirea de vară, ascunsă de soare
În parcul pustiu la ore fierbinți
Cu tălpile goale pe brațe cuminți
Și zâmbete – ascunse-n polenul de floare.

Iubirea de toamnă, adesea cu lacrimi,
Așa cum e cerul, mai plânge și ea,
Din sufletul lumii când cade vreo stea
Pe umerii ei adesea cu lacrimi.

Iubirea de iarnă, sub plapuma groasă,
O ceașcă de ceai cu-arome de vis,
Cu nasuri turtite pe geamul închis –
Iubirea întinsă pe patul de-acasă.

Si-apoi renescută cu flori, primăvara,
Săruturi sub soarele incă hoinar,
Iubirea plapândă, adusă în dar
De tine, de mine, de noi, primăvara.

Suflet de om, mai știi ce-i iubirea?
Mai cauți s-o vezi prin praful de lume?
În palme de-o ții, încearcă a-i spune,
Să vină acasă, acasa-i iubirea.