Prea multă liniște și prea profundă
Parfumul tău, de-o vreme l-am uitat
Iar amintirea nu mi-o mai inundă
Doi ochi mirați și-un zâmbet resemnat.

Dintr-un pahar se soarbe pe el însuși
Un vin bătrân și prea dezamăgit
Plângând în el și tot în el vărsându-și
Amarul unui dor neîmplinit.

Din lacrimile lui cu gust de struguri
Se îmbătase-un trandafir livid
Ai cărui spini s-au transformat în muguri
Ca drept protest la actul lui placid.

O flacără mai arde-o lumânare
Ce-n locul meu ar vrea să se topească,
O empatie care simt că n-are
Vreo șansă minimă să reușească.

Eu ard cu-o vâlvătaie de o clipă
Și mă consum, practic, instantaneu
Și-ar fi și o prostie, și-o risipă
Să ardă altceva în locul meu.

În semiîntuneric, în penumbră
Un milion de gânduri alungând
Stătea un om în camera lui sumbră,
"Eu nu sunt el!", mă amăgesc în gând.