La capătul de lume oameni pier
Furând lumina umblă sufletele-n noapte
Rămase umbrele secate cad inert
Arzând tulpina rădăcinilor uitate

Desprinsă ciutura îneacă spre adânc
Strivind la capătul de lume realitate
Rănite urmele săpate calcă ciung
Cioplind imparele speranțe abdicate

Uscate zilele pălesc agonizând
Umblă târându-se grăbite către noapte
Visele fără de rușine calcă strâmb
Adulmecând sângele rănilor mușcate

Crăpate palmele sădite în pământ
Crescând hotarele lipsindu-le de șoapte
Vom deveni capăt de lume absentând
Brăzdând prezențele în locuri separate

Lipsiți de noi coabităm filozofând
Adăpostind în comentarii simple fapte
Ori dăm tăcerea suprimându-ne cuvânt
Oameni pe lume sunt doar cei cu dinți de lapte