într-o singură respirație am întrebat 
cine a chemat corbii
veștile bune șoptesc de la tine 
sângele rămâne bun dacă trece o noapte 
de dragoste vracii se asigură că voi îmbătrâni 
precum înțelepții i-am pus în același mormânt pe 
cei care se închină mușchilor de copaci m-am trezit
de o suliță
la capul meu înflorise un crin
minunat 
îmi părea să mă lupt cu această dilemă între noi
fie spus nu mă obosea mila

era vremea tocanei și-a unui rând de colaci scoși din cuptor
am pus împărat
soarele
la o masă cu șase scaune pe care nu stătea nimeni 
s-a repezit cât mai aproape de această deșertăciune 
nu-mi era frică 
m-am așezat la capătul liber
dintr-odată era obligat să mă privească în față 
cuvintele mele semănau cu niște porunci
m-am uitat împrejur și-am rostit astfel încât scribii 
să nu mănânce vreo literă adorabilă 
încăpere 
retrasă 
intimă precum sânul fecioarei cu ochii scurși
după transpirația unei iepe călărite trei zile la rând 
bucuroasă i-ar lua locul oricând

departe de mine gândul de-a răni adevărata dragoste 
dar o idilă în momentul de față 
politic s-ar putea dovedi cel mai scump eveniment 
citez din memorie
vara s-a terminat iar zilele grele și-au ridicat tabăra
la periferie
viscolul își leagă șireturile și noi n-avem lemne destule

erau talentele mele dar la cheltuit banii nu mă întrecea
nimeni 
nu s-ar baza pe automatismele unui risipitor

cum să-i dați pe mână pământul
sau ce-a mai rămas
după război
mi-ai spus ai grijă nu te lăsa
înjunghiat
am răspuns cu lacrimi în ochi vezi 
nu-ți tăia degetele 

apoi am șezut să mâncăm pâine precum în cărțile 
vechi
amândoi
cu iluzia că ne-am îndrăgostit