iar eu îi zic: nici unul nici alta,

nici soarele nici luna, - mai degrabă sunt ca apa,
iarba,
iar ea, îndrăgostită de stele, mă-ntreabă din nou: ești? ești? ce ești?
iar eu îi spun din nou, da, sunt,
sunt
sudoarea frunții lui, brațele lui, sângele lui,
sângele-i ce poartă desăvârșirea văzutului în nevăzut,
ce altele, Doamne Dumnezeule să fiu,

Tu l-ai văzut pe tata?

dacă l-ai fi văzut nu mă-ntrebai cât sânge-mi curge prin vene,
cum să nu fiu bărbat dacă am ieșit numai din tata,
și numai tata avea pieptul cât un trunchi de stejar prin care curgea aceeași apă de mii de ani, mâinile-i creșteau din brazde,
tata respira pământ, de parcă ar fi respirat foc,
murea-n fiecare seară-n pământ dar nu putrezea, dimpotrivă învia,
înota ca peștele-n apă, visa, tata se iubea cu pământul, erau amanți,
când mergea la iubit cu drăcovenia aia de pământ mama îi dădea un sărut, și se ruga să plouă,
iar tata mânca pământul ca untul pe pâine, brazdă după brazdă,
dacă l-ai fi văzut cum de dimineață pănă seara căra-n spate un munte din lumină pentru mama, să vadă drumul spre lună, iar
ea cum îl vedea, îl cuprindea ca un copil, cu ochii, îl înzăpezea imediat pănă-n vârf de-ajungea la lună,

luna nu știu pe cine iubea mai mult, pe mama sau pe tata,
în fiecare an îi dădea mamei un ou fermecat,

cum să nu fiu femeie dacă am ieșit numai din mama
și numai mama avea ouă fermecate,
lumină născătoare de rouă,
flori în sfîrcuri,
aur pe limbă,
și numai tata ajungea la cuibul ei,

visătoarea, cu ochii în stele din nou mă-ntreabă: ești bărbat sau femeie?
iar eu îi zic: nici unul nici altul, nici soarele nici luna,
- mai degrabă sunt o apă și-un pământ, așa cum e și mama, și tata,
cum altfel, când și tata e o mamă