Ce treabă are vântul cu-nvârtejiri de oameni,
și norii suri, cu plumbul care te-apasă-n suflet?
Mișcarea lor febrilă te face să asemeni
un pas de căprioară cu al femeii umblet.
Tu schimbi, deodată, ritmul, balansul unei clipe
îți face imposibil tot drumul tău ascetic,
fiindcă strălucirea va da să se-nfiripe
între visări spontane și gândul ars, eretic.
Atâtea vagi reflexe din refuzate slove,
improvizații albe în sunete de liră,
s-au ghemuit în cuget ca niște false nove,
iar freamătu-i nostalgic abia de îl simțiră.
Doar știi că regăsirea nu este-n patimi sumbre,
ci în lumina vie ce pâlpâie în umbre.