Mi-e somnul prea mare în alge
mi-e capul prea mic să nu scape
prin ochiurile rețelei se zbate
în delta natală feerică n-a fost chip
și-n mâlul gros să mai stau
plânsul m-a podidit prin viitură spre cer
.
Acum e momentul să-i spun atamanului
și lipovenilor săi cântăreți cu armonici
din degete iuți cu monstruoasele răni
"Copacii canalelor nu-s între crăci de tot goi
încă nu se văd printre ei întinderile bălților"
stuful n-a fost incendiat de apusul lumii vechi
cormoranii n-au plecat ci mă așteaptă pe mine
să apar cu burta într-o parte rupându-mi rețeaua
să trec printre aripile lor ridicate-n negrul soare
cu mustățile mele lungi lucind lotcii siaj
într-un salt peste veacuri pe maluri campestre
să dau val-vârtej
viilor fără frunze
picurat de Muscat ceasla 101 zaibăr
din mirosul pământului reavăn scitico-african
adorat de André Gide negustorul de sclavi
amprentat din câteva zale scitice distruse
pe vremea venirii legionarilor pe la Dunăre
.
Zilele și zalele mele sarmate
mai atârnă lugubre ruginite și strâmbe
pe lungul meu scut corporal sarmat
aureolat ziua agintat noaptea prin apa cea moartă
prin care-a intrat
paloșul nibelungulilor
germano-britannic-roman
.
Iar după ce mi-a crescut trup omenesc în sfârșit
vreau să m-arunc în remorca tractorului
plină cu strugurii pentru vin de la Somova
odată cu flăcăii și fetele din Mineri
să zdrobim capetele hidrei aromate a acestui tărâm