Când, pe sub umbre lumini se aprind,
Este nevoie de linii ca de trupuri verticale
Pe care să se sprijine golul imens al întunericului.

Și ca de niște corăbii de fier plutind prin cer
De aer este nevoie pentru a se respira.

Iubiri zăvorâte. Pagini de cuvinte zidite.
Partituri de alămuri ce interpretate doboară
Gânduri și nesfârșituri de orizont...

E vibrândul de acolo ce nu mai este
Și care nu a fost niciodată.

Asemenea lucirii felinarului de lângă râu
Luminat de aceiași flacără din care
Se înluminează arzând.