Ca într-un vis trișează luna
când se dezbracă de podoabe'n seară,
și printre geamuri triste, poate închise,
aduce nori de primăvară.

Când toate mândre gospodine, ele
zăresc a fi curate,
spălară draperii din soare
le înăspresc, și-s crețe toate.

Când se retrag în zori cuprinde raze,
grădini și vârf de deal în soare par
nici un copac nu se îndoaie
să nu cumva să pară prea vulgar.

Petele, par sensuri scrise
transformate în cristale, peste soare
pune noaptea câteodată,
vântul aerul îndoaie.

O culoare'i primăvara, ea croiește
straie noi,
pantaloni mai largi, ca'n vara
să îsi pună; Ie'n sori.

Berzele se trec din umbre,
toate mamele's voite,
când în cuiburi de lumină
ele'și pun a lor mlădițe.

Nu petrec prea multe geamuri,
soarele mă domolește,
și crăpate, ori perdele peste muguri,
cu răcoarea dimineții
ne trezește.

Și mi-e toate, după vrere,
"Luchian după- un vas cu albăstrele",
pus în rama nucului,
să se'ntrebe toate cele,
pân'de ziua cucului.