Când mă gândesc la sacrilegiu
Mă gândesc la o cunună, la o coroană, la o verighetă…
La un mănunchi copt de spice de grâu
Învăluit de-a lungul unui adânc.

Parcă privesc într-un tablou unde
Aur, întuneric, linii, pulpe și aripi amestecate
Se împletesc de jur împrejur pentru a se înălța
Fără a atinge niciodată apogeul.

Ca în primul gând din care livada
Care va înflori în primăvară a fost zidită
Între garduri, între mărăcini, între drumuri
Pentru a fi culeasă de cei care visează
Să o stăpânească fără a o fi sădit.