Mi-am încuiat amintirile,
s-a anunţat la ştiri
că timpul va pleca într-o după-amiază
definitivă,
până atunci
te invit să mai strigăm odată ecoul
până la capătul puterilor,
fiindcă
am căzut demult în letargia clepsidrelor mute
ÅŸi de aceea
ţi-am scris între două deznădejdi,
printre rostogolirile albe ale uitării,
toate visele noastre țipate
în graiul păsărilor.

Abia mai târziu mă voi opri pe marginea unei clipe
să beau aerul tare al depărtării
sub felinarul din celălalt capăt
al singurătăţii mele
sau poate sub umbra mea

Acum nu aș vrea decât să-ți prezic trecutul
cu scrisul meu apăsat
pe un petec de cer
şi chiar dacă nu simţi decât o trepidaţie de aer,
o respirare pe sânii tăi,
să ştii că sunt doar eu îngenuncheat
într-o pală de vânt,
implorându-te
din zborul păsării călătoare,

- Vrei să rămâi cu mine
în ecoul unui ultim salut,
până la ultimul strigăt din sânge,
până la ultimul ţipăt de lut ?