Lăsând pe urme-n nor zăpada-naltul
Ei zborul doar un vifor i-aminteşte
În rest doar stă în tină prinsă-n cleşte
Ori fugărită mângâind asfaltul.

E pe morminte plumb tăceri ce-albeşte
Un fulg o-ngraşă-n linişti după altul
Obeză-n pacea cerului asaltul
Dar tot uitat-a-n slăvi cum se grăieşte.

Iubito de omăt cu pielea-n haină
Din neauă bulgări smulge să-i arunci
Să aibă răni, să ştie cum se caină.

Să suie cu ai rugăciunii prunci
Reridicându-se la loc de taină
Dar tot rămasă-n sur la noi atunci.