Oare cum vei găsi calea către inima mea, îndrăznind să privești, în ochi, iarna rea? Tu ești doar o imagine închisă într-o ramă, când eu te strig, tu nu-mi răspunzi, de teamă și lacrimile mele cad pe covor, ca-ntr-o dramă.

E dulce-amară clipa în care ascundem gloanțele în buzunare și ne zâmbim cu poftă de-a trăi și ne speriem de frica de-a muri. Ne războim pe viață și pe moarte, suntem aici și nicăieri, și se aude pasul lui Dumnezeu, când El coboară dintre îngeri.

O atingere, un surâs și aripi deschise... Tu mă cuprinzi ca pe o scânteie ce îți apare în vise, un sărut și inutila tăcere care doare... Bate vântul de primăvară, păsările învață să zboare. Undeva câțiva îngeri se joacă printre stele, iar tu râzi de nașterea acestei iubiri rebele.

Aruncă din brațe toate armele care ne pot distruge și poartă-ți suferința ca pe o ultimă cruce. Versurile mele nu ar mai avea sens fără tine, tu cuprinzi Universul din mers și mi-l așezi în palmă, grăbit și cu gesturi străine.