Restul e lovire în rana deschisă.

Sărut sincer. Martorul uitării. Piatra.

Lacrimi ce ard cicatrizând cu întuneric
Obrazul peste care curg.

Latura întinsă din cealaltă parte a aripii.
Frunza ce nu-și imaginează căderea.

Nimicul devenind ceea ce adaugă
Din prezența propriei ființe.

Arc tensionat cu care soarele
Își aruncă din carne raze
Pentru a înmuguri lumina
Ce îi împodobește flăcările.

Arbaleta cuprinsă de nebunie
A cărei braț se întinde peste întuneric
Lovind nemărginite margini.

Umbre încrestate pe fruntea norilor defuncți
A căror topire desenează închipuiri.

Valuri din valuri. Stol de pești frământat
În lichidul pântecului imaginându-se
Viermi care devin larve și zboară
Din crisalidă în chip de fluturi…

După care totul devine altceva.