Nu mai am preocupări mărețe
chiar și-n sanie de pierde vară
am să trec ca elefantul prin nămeți
ca să fac câte-o urare.
cu bețele furate din roata altora
bag ițele încurcate în podul casei
altora,
iar elefantul și mai șmecher
revarsă duș rece de omăt
pe spinarea credulilor.

sunt obiceiurile elefantului
în întunericul casei cu miei,
ca să-l crezi
de ce să plânge
că e zi, ori noapte lungă
nu e greu,
cu minciuna vrea s-ajungă
căpetenie'n cirezi


îl irită tot ce-i nou
și e clar, c-o face des,
nu-i râs,
râs, crezându-se la circ.
el vânează cu respect
din noblețe,
peste ape tulburate
dând-ui mult, pare corect,
doborât, căzut din nor
el cu ițe ticluite
bagă râca în popor-
cum și cui,
târguind nu lăudat,
câte ițe'o fi băgat
elefantul numărat?