poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-09-20 | |
// gate no. 9. Sea oil//
e miezul toamnei. soarele forează pământul. orașe plutind în magma roșie. acolo mașini construiesc oameni care încearcă să iasă la suprafață. sunt copiii care au încetat să vorbească. peste tot se aude un murmur nedeslușit. în apropierea centralelor electrice sunt animale moarte. drumurile trec prin deșert. noi suntem niște șopârle încercând să se ascundă. aparatele de fotografiat scot blițuri. sunt pozele pe care mai târziu le vom pune pe rețelele de socializare. comentariile vor începe să curgă. copiii noștri vor scrie în braille pentru că vor înceta să mai vadă. în memoria lor viața va fi întodeauna legată de pozele pe care le-au văzut cândva în albumele foto cu plastic lucios. se văd fericiți. aleargă printre balansoare și leagăne. prin parcuri legați la ochi cu căștile în urechi. sunt de mână cu părinții din orașele subterane. la suprafață, e vorba tot despre mecanisme. mecanismele prin care doar cei puternici, cei care au arme letale pot să supraviețuiască. funiile care susțin podurile se rup. filmăm tot. sinucigașii. corpurile premature ale bebelușilor avortați prea târziu. miezurile de uraniu care se răcesc atât de încet. fuziunea la cald a trupurilor aruncate în gropi comune. ura. marea de benzină își mișcă apele liniștit. copiii morți plutesc încă. corpurile mici s-au umflat. niște pungi prin care a trecut vântul. în memoria mea viața lor va fi întodeauna legată de fotografiile pe care mi le-a făcut tata în copilărie. stăteam de mână cu ei în bănci. aveam creioane colorate mov și roz. foi albe din hârtie creponată din care ne făceam rochițe de balerină. tata ne privește pe ascuns. îi curg lacrimile. mama a murit. aparatele de fotografiat scot blitz-uri. acum e momentul. soarele aprinde petrolul. mă văd undeva pentru o clipă fericită. o fericire aspră. și o tristețe ca un bec cu lumină rece într-o cameră fără ferestre. sunt cu măriuca, alexandra, louisa și mama. măriuca e o balerina desăvârșita. plisee. are degetele de la picioare învelite în șosete albe. ne uităm toate cum se infiltrează sângele încet în bandaje. eu îmi imaginez că așa vine moartea. crudă, neiertătoare. plină de cârpe îmbibate cu iod și plăcere. i let myself go.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate